Romanța ultimului sărut

Oprește-mă!...

Nu mă lăsa

Să te sărut,

Căci gura mea

În clipa-n care îți sărută gura

Îți soarbe lacomă și respirarea

Cu care-ți prelungești caricatura

Pe care bunul Dumnezeu

Ți-a creionat-o după chipul său -

Așa cum i-a dictat-o inspirarea!...

Oprește-mă!...

Nu mă lăsa

Se te sărut,

Căci gura mea

E gura care nu sărută

Decât cu sărutarea mută

A celor ce,-mpăcați cu cele sfinte,

Pornesc cu tălpile-nainte

Și-n gură cu câte o floare,

Culeasă-anume pentru cine moare!...

Oprește-mă!...

Nu mă lăsa

Să te sărut,

Căci gura mea

Sărută fără... "va urma".

Iar mâine-n zori când voi pleca,

În gura mea

Cu respirarea ta,

Nu-ți voi lăsa - drept amintire -

Decât portretul meu pe poartă,

O zi de doliu-n calendar,

Nota de plată la dricar

Și... "Veșnica ta pomenire"

Pe fundul celor opt pahare

De țuică fiartă,

Golite după-nmormântare

De cei opt ciocli ce-ți purtară

Coșciugul în spinare.

Oprește-mă!...

Nu mă lăsa

Să te sărut,

Căci gura mea

N-a sărutat decât așa

Cum a vrut Ea...

Și tot așa va săruta mereu,

Fiindcă - fatal - nu sărut Eu,

Sărută numai Gura mea...