Romanța zilelor de ieri

Taci,

Să nu-mi deștepți tristețea amintirilor culcate

În sicriurile-albastre ale zilelor de ieri!...

Taci,

Să nu-mi deștepți în suflet tragediile jucate

În aplauzele mute ale-ntâielor dureri!

Treci tăcut ca beduinul ce cutreieră nisipul,

Treci tăcut ca cel ce-și pune mâinile-n cruciș pe piept,

Și să nu mă chemi pe nume -

Să-mi deștepți din piatră chipul

Sfinxului,

Ce-ar vrea să-mi spună că e timpul să-l deștept...

Ocolește-mă cu groază, ca pe-un stârv de om ucis -

Nu de oameni,

Ci de mâna ne'ntrupatelor dorinți -

Și pe piatra-mi funerară nu citi poemul scris

De nebunul din cetatea plină numai de cumunți!...

Ocolește-mă cu groază...

Dar oprește-te deoparte,

Să mă poți privi de-a-ntregul

Și să-mi spui ce vezi...

Eu sunt

Stropul vinului ce scade prin paharele deșarte

Și romanța nesfârșită, căci arcușele s-au frânt!