Sania

Zi cu soare, ger cu stele!... Hai, iubită, la primblare.

Caii mușcă-a lor zăbale, surugiul e călare;

Săniuța, cuib de iarnă, e cam strâmtă pentru doi...

Tu zâmbești?... Zâmbirea-ți zice că e bună pentru noi.

Caii scutură prin aer sunătoarele lor salbe,

Răpind sania ușoară care lasă urme albe.

Surugiul chiuiește; caii zboară ca doi zmei

Prin o pulbere de raze, prin un nour de scântei.

Pe câmpia înălbită, netedă, strălucitoare

Se văd insule de codri, s-aud câini la vânătoare,

Iar în lunca pudruită cu mărunt mărgăritar

Saltă-o veveriță mică pe o creangă de stejar.

Acum trecem prin poiene, acum trecem prin zăvoaie;

Crengile-aninate-n cale ning steluțe și se-ndoaie.

Iată-o gingașă mlădită cu șirag de mărțișori...

Tu o rupi?... Ea te stropește cu fulgi albi răcoritori.