Steluța

Tu, care ești pierdută în neagra vecinicie,

Stea dulce și iubită a sufletului meu!

Și care-odinioară luceai atât de vie

Pe când eram în lume tu singură și eu!

O! blândă, mult duioasă și tainică lumină!

În veci printre steluțe te cată al meu dor,

Ș-adeseori la tine, când noaptea e senină,

Pe plaiul nemuririi se naltă c-un lung zbor.

Trecut-au ani de lacrimi, și mulți vor trece încă

Din ora de urgie în care te-am pierdut!

Și doru-mi nu s-alină, și jalea mea adâncă

Ca trista vecinicie e fără de trecut!

Plăceri ale iubirii, plăceri încântătoare!

Simpri! mărețe visuri de falnic viitor!

V-ați stins într-o clipală ca stele trecătoare

Ce las-un întuneric adânc în urma lor.

V-ați stins! și de atunce în cruda-mi rătăcire

N-am altă mângâiere mai vie pe pământ

Decât să-nalț la tine duioasa mea gândire,

Stelută zâmbitoare dincolo de mormânt!

Căci mult, ah! mult în viață eu te-am iubit pe tine,

O, dulce dezmierdare a sufletului meu!

Și multă fericire ai revărsat în mine

Pe când eram în lume tu singură și eu!

Frumoasă îngerelă cu albe aripioare!

Precum un vis de aur în viață-mi ai lucit,

Și-n ceruri cu grăbire, ca un parfum de floare,

Te-ai dus, lăsându-mi numai un suvenir iubit.

Un suvenir, comoară de visuri fericite,

De scumpe, și fierbinte, și dulce sărutări,

De zile luminoase și îndumnezeite,

De nopți venețiane și pline de-ncântări.

Un suvenir poetic, coroana vieții mele,

Ce mângâie și-nvie duioasă-inima mea,

Și care se unește cu harpele din stele

Când mă închin la tine, o! dragă, lină stea!

Tu dar ce prin iubire, la a iubirii soare,

Ai deșteptat în mine poetice simțiri,

Primește-n altă lume aceste lăcrimioare

Ca un răsunet dulce de-a noastre dulci iubiri!