Cum treci acum și apa e-n ruine,
și-ți este bine și îmi este bine,
aș vrea să-ți spun, iubito, că în tine
e vie vrerea ambelor destine.
Te voi iubi cu milă și mirare
cu întrebare și cu disperare,
cu gelozie și cu larmă mare,
c-un fel de fărdelege care doare.
Și jur pe tine și pe apa toată
care ne ține barca înclinată
că vei ramane - dincolo de număr
și dincolo de forme, măști și vorbe -
a mea, de-a pururi, ca un braț în umăr.
Mai multe de Adrian Păunescu
Vezi toate poeziile →Trăiesc aici, dar mă simt că sunt departe, Din ce în ce mai singur și mai trist, Nici nu mai știu cât pot să rezist,
Citește mai multLa colțul străzii e un cerșetor Cu mâna-ntinsă, către-o altă lume Decât aceea unde, fără nume,
Citește mai multAmerica nu se dezminte. Ea, tocmai în aceste zile, Ne mai trimite-un președinte,
Citește mai multCând v-am rugat să-i ocrotim, Când v-am rugat a nu-i uita, N-ați auzit și mi-ați răspuns
Citește mai mult