Celei care minte

Eu știu c-ai să mă-nșeli chiar mâine...

Dar fiindcă azi mi te dai toată,

Am să te iert -

E vechi păcatul

Și nu ești prima vinovată!...

În cinstea ta,

Cea mai frumoasă din toate fetele ce mint,

Am ars miresme-otrăvitoare în trepieduri de argint,

În pat ți-am presărat garoafe

Și maci -

Tot flori însângerate -

Și cu parfum de brad pătat-am dantela pernelor curate,

Iar în covorul din perete ca și-ntr-o glastră am înfipt

Trei ramuri verzi de lămâiță

Și-un ram uscat de-Eucalipt.

Dar iată,

Bate miezul nopții...

E ora când amanții,-alt'dată,

Sorbeau cu-amantele-mpreună otrava binecuvântată...

Deci vino,

Vino și desprinde-ți din pieptenul de fildeș părul,

Înfinge-ți în priviri Minciuna

Și-n caldul buzei Adevărul

Și spune-mi:

Dintre câți avură norocul să te aibă-așa

Câți au murit

Și câți blesteamă de-a nu te fi putut uita?...

Eu știu c-ai să mă-nșeli chiar mâine...

Dar fiindcă azi mi te dai toată.

Am să te iert -

E vechi păcatul

Și nu ești prima vinovată!...

Deci nu-ți cer vorbe-mperecheate de sărutări,

Nu-ți cer să-mi spui

Nimic din tot ce-ai spus la alții,

Ci tot ce n-ai spus nimănui.

Și nu-ți cer patima nebună și fără de sfârșit,

Nu-ți cer

Nimic din ce poetul palid

Cerșește-n veci de veci, stingher,

Voi doar să-mi schimbi de poți o clipă

Din șirul clipelor la fel,

Să-mi torni în suflet înfinitul unui pahar de hidromel,

În păr să-mi împletești cununa de laur verde

Și în priviri

Să-mi împietrești pe veci minciuna neprihănitelor iubiri.

Și-așa tăcuți -

Ca două umbre, trântiți pe maldărul de flori -

Să-ncepem slujba-n miez de noapte

Și mâine s-o sfârșim în zori!