Multașteptatei

De când te-aștept!...

Sunt ani...

Și anii, ce lungi îți par când n-ai cu cine

S-asculți ciudatele romanțe ce plâng viorile-n surdine...

Și violetele apusuri ce triste-ți par când n-ai cui spune

Ce-nfiorări plutesc în zare

Și-n plânsul celor patru strune!...

. . . . . . . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . . . . . . .

Te-am așteptat la-ncrucișarea potecilor pe care-alt'dată

Multașteptatele amante soseau grăbite să-și sărute

Amanții,

Ce-așteptau în umbră, tăcuți ca niște statui mute...

Și câte primăveri, de-a rândul, castanii roșii nu-mi vestiră

Că nimeni n-a trecut pe-acolo

Și-n zare nimeni nu s-arată!...

Te-am așteptat pe țărmul mării -

Pe țărmul nalt ca și terasa

Castelului regesc, pe care un prinț și-ar aștepta mireasa...

Dar valurile, știutoare de soarta celor ce porniră

Spre țărmul unde stam de strajă,

Când le-ntrebai ce știu de tine,

Îmi spuseră c-aștept zadarnic...

Și azi viorile-n surdine...

Ce-mi plâng ciudatele romanțe

Mai trist de cum le plânse ieri,

Par lacrimi picurate-n cupa netălmăcitelor dureri...