Celei din urmă

Ochii negri,

Părul negru,

Și-mbrăcată-n negru toată,

A trecut ca-nfiorarea unei umbre pe-nserate...

Cine-a fost fantoma-n doliu cu ochi mari de dezgropată?

Cine a fost fantoma-n doliu la al cărei tragic piept

Palpitau trei asfodele ca trei guri însângerate?...

N-o fi fost necunoscuta ce m-așteaptă

Și-o aștept?...

A trecut...

Era-mbrăcată ca miresele lui Crist

Când coboară-ngândurate albul treptelor tocite.

Ochii ei sorbeau apusul cu nesațul unui trist

Demon, smuls din întuneric

Și-aruncat în plină ziuă -

Ochii ei, reflexul unor aiurări netălmăcite,

Se dublau ca-ntr-o supremă sărutare de adio.

A trecut...

Și-n urma celei ce purta cu ea secretul

Frazelor turbărătoare de seninuri fără pată,

Am rămas să-i sorb parfumul

Și să descifrez regretul

Asfodelelor fanate ce-i căzuseră din piept...

Cine-a fost fantoma-n doliu cu ochi mari de dezgropată?

N-o fi fost necunoscuta ce m-așteaptă

Și-o aștept?...