Va fi...

Va fi-ntr-o noapte caldă de mai.

Când vei intra

În parcul meu,

Nisipul aleilor deșarte,

Îmbrățișănd pantofii tăi albi, va tresări...

La revederea celei venite de departe

Copacii vor zâmbi...

Ferestrele-mi închise se vor deschide iar,

Și-n vazele uitate pe albe etajere,

Buchetele uscate de alb mărgăritar

Vor palpita

Ca-n ascultarea unui demonic Miserere!...

Va fi-ntr-o noapte caldă de mai.

Când vei veni,

"Olimpia" din cadru-i îți va surâde iar,

Ceasornicu-n perete va respira mai rar

Și mutele covoare, pe jos, vor tresări...

Demonul nebuniei va coborî din nou

Pe-albastrele sofale

Și albele dantele,

Aripa lui va stinge lumina-n candelabru,

Iar noi,

Sub ocrotirea tăcutelor perdele,

Postum ca și-ngropații de vii, într-un cavou,

Ne vom iubi-n parfumuri de brad și de cinabru.

Și-apoi...

Va fi într-o seară poate ca și-alte seri.

Va fi

O seară de octombre cu palpitări discrete

De frunze,

De imagini,

De pleoape

Și regrete...

Vai!... cea din urmă seară când tu vei mai veni

Va fi o aiurare de toamnă pe sfârșite,

O aiurare-n versuri brodate pe-o batistă -

Simbolul despărțirii...

Și-atâta tot...

Și-apoi

Nu va mai fi nimica,

Nu va mai fi nici soare,

Nu va mai fi nici lună

Nici stele căzătoare...

Și față de noi singuri,

Poate,

Nu vom mai fi nici noi!...