— Maria-Eugenia OlaruDimineața, în straie de Duminică,
Îngerul șterge lacrimile din ferestre.
Leagănul cerului albastru de fluturii nopții.
Într-unul copil și bătrân.
Și iatămă-s Doamne
Scribul tău cel iubit!
Nu de tot bun,
Nu de tot cumințit!
Fiecare pas ar putea fi ultimul
iar ultimul poate chiar primul
și orice oprire un mai mare avânt.
La capătul Muntelui
Îngerul surâde-n Cuvânt.
Mai multe de Maria-Eugenia Olaru
Vezi toate poeziile →Maria-Eugenia OlaruTrecut-am prin vremuri înfiorați și tăcând pe strada cu Frica. Și piciorul ei, ostenit, izbitor înainte-napoi,
Maria-Eugenia OlaruPe calea aceasta numită Cuvânt eu merg cu capul plecat, și parul în vânt. Sunt pâinea cu sare și albul ștergar
Maria-Eugenia OlaruCât orașul Lacrima pruncilor făgăduiți tristeții. Înfrățiți în pîntecele mamelor,
Maria-Eugenia OlaruAtât de umil aerul memorând îmbrățișările lumii... Între un fir de iarbă și un fir de nisip
Maria-Eugenia OlaruCînd pâinea durerii o frîngi printre lacrimi oftând și cîntând bătrânele datini, ce zidesc dinlăuntruri iubirilor noi
Maria-Eugenia OlaruCu gleznele frînte de-nlăcrimare stelară, îmblânzitoare de hăitași,