— Maria-Eugenia OlaruTrecut-am prin vremuri înfiorați
și tăcând pe strada cu Frica.
Și piciorul ei, ostenit, izbitor înainte-napoi,
lovit-a cu durere și ură și-n noi.
Și deodată, în cîmpul tainelor ei,
ningea cu zăpadă de miei!
Înaintea vitrinelor cu măști de hîrtie
sperat-am iubirea de-o veșnicie.
Cu mînuțele calde, lipite de geam
din iubire, Iubire mai mare cerșeam.
Și singură, singură lacrima-și căuta
să se prelingă în iesle de Stea.
Mai multe de Maria-Eugenia Olaru
Vezi toate poeziile →Maria-Eugenia OlaruPe calea aceasta numită Cuvânt eu merg cu capul plecat, și parul în vânt. Sunt pâinea cu sare și albul ștergar
Maria-Eugenia OlaruCât orașul Lacrima pruncilor făgăduiți tristeții. Înfrățiți în pîntecele mamelor,
Maria-Eugenia OlaruAtât de umil aerul memorând îmbrățișările lumii... Între un fir de iarbă și un fir de nisip
Maria-Eugenia OlaruCînd pâinea durerii o frîngi printre lacrimi oftând și cîntând bătrânele datini, ce zidesc dinlăuntruri iubirilor noi
Maria-Eugenia OlaruDimineața, în straie de Duminică, Îngerul șterge lacrimile din ferestre. Leagănul cerului albastru de fluturii nopții.
Maria-Eugenia OlaruCu gleznele frînte de-nlăcrimare stelară, îmblânzitoare de hăitași,