Atât de umil aerul
memorând îmbrățișările lumii...
Între un fir de iarbă și un fir de nisip
roua crește albă nejudecată de mirarea depărtărilor
ce nu știu frângerea uitată-n strălucirea Luminii.
Mai multe de Maria-Eugenia Olaru
Vezi toate poeziile →Trecut-am prin vremuri înfiorați și tăcând pe strada cu Frica. Și piciorul ei, ostenit, izbitor înainte-napoi,
Pe calea aceasta numită Cuvânt eu merg cu capul plecat, și parul în vânt. Sunt pâinea cu sare și albul ștergar
Cât orașul Lacrima pruncilor făgăduiți tristeții. Înfrățiți în pîntecele mamelor,
Cînd pâinea durerii o frîngi printre lacrimi oftând și cîntând bătrânele datini, ce zidesc dinlăuntruri iubirilor noi
Dimineața, în straie de Duminică, Îngerul șterge lacrimile din ferestre. Leagănul cerului albastru de fluturii nopții.
Cu gleznele frînte de-nlăcrimare stelară, îmblânzitoare de hăitași,