— Adrian PăunescuDe-atâtea zilnice-ncercări mizere,
De-atâta umilință și păcat,
De-atâta moarte câtă ni s-a dat,
E prea puțin o singură-Nviere.
Și, totuși, pe pământul înghețat,
Lumina lunii drepturile-și cere
Și-n stupi lucrează vechiul dor de miere
Și vânturile primenirii bat.
E ca un fel de rupere de ere
Și ca un întuneric luminat,
E lupta-ntre femeie și bărbat,
Ca la un alt scandal pentru putere.
Și, vai, în tot ce, zilnic, s-a-ntâmplat,
E prea puțin o singură-Nviere.
25 aprilie 1997
Mai multe de Adrian Păunescu
Vezi toate poeziile →Adrian PăunescuTrăiesc aici, dar mă simt că sunt departe, Din ce în ce mai singur și mai trist, Nici nu mai știu cât pot să rezist,
Citește mai multAdrian PăunescuLa colțul străzii e un cerșetor Cu mâna-ntinsă, către-o altă lume Decât aceea unde, fără nume,
Citește mai multAdrian PăunescuAmerica nu se dezminte. Ea, tocmai în aceste zile, Ne mai trimite-un președinte,
Citește mai multAdrian PăunescuCând v-am rugat să-i ocrotim, Când v-am rugat a nu-i uita, N-ați auzit și mi-ați răspuns
Citește mai mult