Ecce homo

Eu sunt o-mperechere de straniu

Și comun,

De aiurări de clopot

Și frământări de clape -

În suflet port tristețea planetelor ce-apun,

Și-n cântece, tumultul căderilor de ape...

Eu sunt o cadențare de bine

Și de rău,

De glasuri răzvrătite

Și resemnări târzii -

În gesturi port sfidarea a tot ce-i Dumnezeu,

Și-n visuri, majestatea solarei agonii...

Eu sunt o-ncrucișare de harfe

Și trompete,

De leneșe pavane

Și repezi farandole -

În lacrimi port minciuna tăcutelor regrete,

Și-n râs, impertinența sonorelor mandole.

Eu sunt o armonie de proză

Și de vers,

De crime

Și idile,

De artă

Și eres -

În craniu port Imensul, stăpân pe Univers,

Și-n vers, voința celui din urmă Ne'nțeles!...