Romanță policromă

Nu-i cer nimic...

Și totuși, dacă-ar vrea -

O, dac-ar vrea să-mi dea ce nu-i cer încă -

Ar face dintr-un lac o Marmara,

Și dintr-un melc, un Sfinx săpat în stâncă.

Nu-i cer nimic...

Dar dacă-ar fi să-i cer

Ce-aș vrea să am și ce-ar putea să-mi dea,

Aș picura-ntr-o cupă cu eter

Morfină

Și i-aș cere-apoi așa:

Dă-mi tot ce crezi că nu se poate da,

Dă-mi calmul blond al soarelui polar,

Dă-mi primul crepuscul pe Golgota

Și primul armistițiu planetar.

Dă-mi paradoxul frumuseții tale,

Dă-mi prorocirea viselor rebele,

Dă-mi resemnarea strofelor banale

Și controversa versurilor mele.

Dă-mi A.B.C. al vieții subterane,

Dă-mi simfonia flautelor mute,

Dă-mi tălmăcirea buzelor profane

Și rebusul icoanelor tăcute.

Dă-mi prețul primei victime-a femeii,

Dă-mi simbolul opalului și-agatei,

Dă-mi ritmu-nveninat al Salomeii

Și tusea-n fa minor a Traviatei.

Dă-mi Spleen-ul călătorilor pe apă,

Dă-mi spectrul verde-al zilelor de-apoi,

Dă-mi gravitatea morților spre groapă

Și comicul funebrului convoi.

Dă-mi tot ce-n prima clipă risipești,

Și tot ce-n clipa ultimă aduni.

Dă-mi fastul siluetelor regești

Și perspectiva casei de nebuni...

Nu-i cer nimic.

Și totuși, dacă-ar vrea -

O, dacă-ar vrea să-mi dea ce nu-i cer încă! -

Ar face dintr-un lac o Marmara

Și dintr-un melc, un Sfinx săpat în stâncă.