Audio - Tudor Arghezi (1962):
Your browser does not support the audio element.
Le-am scris cu unghia pe tencuială
Pe un părete de firidă goală,
Pe întuneric, în singurătate,
Cu puterile neajutate
Nici de taurul, nici de leul, nici de vulturul
Care au lucrat împrejurul
Lui Luca, lui Marcu și lui Ioan.
Sunt stihuri fără an,
Stihuri de groapă,
De sete de apă
Și de foame de scrum,
Stihurile de acum.
Când mi s-a tocit unghia îngerească
Am lăsat-o să crească
Și nu mi-a crescut -
Sau nu o mai am cunoscut.
Era întuneric. Ploaia bătea departe, afară.
Și mă durea mâna ca o ghiară
Neputincioasă să se strângă
Și m-am silit să scriu cu unghiile de la mâna stângă.
Mai multe de Tudor Arghezi
Vezi toate poeziile →Am luat ceasul de-ntâlnire Când se tulbură-n fund lacul Și-n perdeaua lui subțire
Străbatem iarăș parcul, la pas, ca mai nainte. Cărările-nvelite-s cu palide-oseminte. Aceeaș bancă-n frunze ne-așteaptă la fântâni.
O, tu aceea de-altădată, ce te-ai pierdut din drumul lumii! Care mi-ai pus pe suflet fruntea și-ai luat într-insul locul mumii, Femeie răspândita-n mine ca o mireasma-ntr-o pădure,
Lacăte, cine te-a închis La ușa marelui meu vis? Unde ni-i cheia, unde-i păzitorul,
Carte frumoasă cinste cui te-a scris Incet gandita, gingas cumpanita; Esti ca o floare, anume inflorita
Audio - Tudor Arghezi (1962): Your browser does not support the audio element. Nu-ți voi lăsa drept bunuri, după moarte,