Citește

Focul

— Zorica Latcu

Casuta mea de scanduri s-a aprins.

Ardea in noapte. Focul a cuprins

Si tinda si odai si coperis.

Voiam sa ies din casa pe furis

C-o legatura-n mana. N-am putut.

In val de flacari albe m-am zbatut.

Vecinii toti dormeau, si de-nzadar

Plangeam inchisa-n grinzile de jar.

Si ca sa pot scapa din casa mea.

Am lepadat si haina caci ardea,

Si-am aruncat si legatura-n foc.

Ma-nabuseam si nu vedeam deloc.

Cuprinsa de uimirea mortii stam,

In oarba nemiscare asteptam

Sa arda-n mine tot sa fiu un scrum,

Si vantul sa ma vanture pe drum.

Am auzit un zvon de prabusiri

Si casa mea pieri; subtiri, subtiri...

Se ridicara palele de fum

Si-n goliciunea mea porni la drum.

Cerseam lumini si-n pragul noptii reci,

S-au fost deschis' zari albe de poteci.

Curata ca o candela-n altar,

cu trupul plin de rani dar greu de har,

M-am pomenit urcand pe scari ceresti

Spre miezul Dragostei Dumnezeiesti

Stiam de-acum ca focul fu apus

In casa mea, de Mana lui Iisus.

1 min citire

Mai multe de Zorica Latcu

Vezi toate poeziile →