Glasul morilor

Glasul morilor de apă,

Glasul morilor de vânt,

Glasul morilor severe care macină Romanța

Zilelor de mâine,

Glasul dătător de pâine,

Care-mbracă-n alb veșmânt

Năzuința și speranța.

Glasul morilor severe care-ngroapă

Și dezgroapă

De sub piatră-același Cânt,

Glasul morilor de apă,

Glasul morilor de vânt,

Să-l asculți de dimineață, până-n seară,

Ore-ntregi și zile-ntregi,

Să-l asculți supus ca-n clipa când vorbește inspirarea

Să-l cunoști,

Să-l înțelegi,

Să-l înveți pe dinafară

Și să-l cânți și tu cu apa,

Și să-l cânți și tu cu vântul,

Căci e glasul-n care Cântul

Plămădește-ndestularea!...

Iar când noaptea amuțește glasul morilor,

Târziu,

Când prin scocuri, nemișcată, apa doarme ca-n sicriu,

Când prin aripi vântul trece cu aceeași nepăsare

Suverană,

Ca prin pânza zdrențuită-a unei nave,

Și când piatra morii-ți pare

O pecetie domnească

Dezgropată din arhiva prăfuitelor hrisoave,

Tu să te gândești la grâul care face să-ncolțească

Iarna,

De sub piatra morii, năzuința și speranța,

Și să-ți amintești de glasul care macină Romanța

Zilelor de mâine -

Glasul dătător de pâine!