Noapte de iarnă

Cad din cer mărgăritare

Pe orașul adormit...

Plopii, umbre solitare

În văzduhul neclintit,

Visători ca amorezii

Stau de veghe la fereastră,

Și pe marmura zăpezii

Culcă umbra lor albastră.

Iarna!... Iarna tristă-mbracă

Streșinile somnoroase,

Pune văl de promoroacă

Peste pomi și peste case.

Scoate-o lume ca din basme

În lumini de felinare -

Umple noaptea de fantasme

Neclintite și bizare.

Din ogeagul de cărbune

Face albă colonadă

Și pe trunchiuri negre pune

Capiteluri de zăpadă,

Iar prin crengile cochete

Flori de marmură anină, -

O ghirlandă de buchete

Care tremură-n lumină.

Reci podoabe-n ramuri goale

Plouă fără să le scuturi,

Ici, risipă de petale,

Colo, roi ușor de fluturi...

*

Și din valul de zăpadă,

Ca o mută arătare

Legănându-se pe stradă,

Un drumeț ciudat răsare...

Vine cu popasuri multe,

Face-n calea lui mătănii.

Câte-odată stă s-asculte

Clopoțeii de la sănii.

Alteori uimit tresare,

Dă din mâini șoptind grăbit -

Parcă spune-o taină mare

Unui soț închipuit...

Ca o umbră din poveste

Se strecoară-ncet, și iar

Stă deodată fără veste

Rezemat de-un felinar.

Fața lui se lămurește, -

Pare-nduioșat acum...

Visător și lung privește

Casele de peste drum:

Poartă mică... pomi în floare...

O fereastră luminată...

Streșini albe de ninsoare...

Toate-i par ca altădată!

Și păreri de rău trecute

Cad pe inima-i trudită,

Ca un stol de păsări mute

Pe-o grădină părăsită:

"Bulgăraș de gheață rece,

Iarna vine, vara trece

Și n-am cu cine-mi petrece...

Bulgăraș topit în foc,

Dacă n-am avut noroc!

Dacă n-am avut noroc..."

Glasul, înecat, se curmă.

Omul, șovăind în stradă,

Pleacă iar, lăsând în urmă

Pete negre pe zăpadă.