Răspunsul cometei

(A. Mirea)

Regret că mă-ntrerupi din cale

Cu interview-ul dumitale.

Dar iată, mă opresc o clipă

Să-ti dau răspunsul meu în pripă.

V-am salutat o dată sfera

Acum vreo zece mii de ani

Cînd astronomii de pe Terra

Erau de-abia orangutani.

(Flammarion era gorilă

Si bietul Newton diplodoc.

Camil era de-abia Cămilă

Iar Duică... nu era de loc !

El de-abia azi cînd scrie proză

Se află în metamorfoză

Si se transformă tare greu:

Aspiră-acum la cimpanzeu.)

De-atunci, prin negrele stihii,

În noatpea largă si profundă,

Am rătăcit cu zeci de mii

De metri pe secundă,

Si diafană m-am ivit,

Din perioadă-n perioadă,

Ca fulger blond încremenit

Să-mi desfăsor spectrala coadă

Pe cerul noptii la zenit...

Planetele cu satelitii,

Purtîndu-si mîndre parazitii,

Mi-au dat portretul prin gazete

Si m-au fixat mii de lunete...

Dar, gata să-mi găsesc mormîntul

În vreun sistem de constelatii,

Am revenit zburînd prin spatii,

Căci nu dispretuiam Pămîntul.

(De-ati fi în cer ca mine voi

V-ati minuna întotdeauna

Cum globul ăsta de noroi

Se vede luminos ca Luna...)

Si-aveam de gînd - ca un simbol

De milenară simpatie -

Cu cel din urmă-al meu ocol

Să ne unim prin vesnicie

Într-un fantastic carambol.

Si măritîndu-i neagra humă

Cu luminosul meu adaos,

Într-un aprins vîrtej de spumă

Să ne rostogolim în haos.

Dar cînd văzui ce... porcărie

(Să-mi ierti cuvîntul) ati făcut,

Cît sînge-a curs din neghiobie

Pe bietul vostru glob de lut, -

Cu spaimă, la perihelie

Din zborul meu m-am abătut

Si nimbul clar si trena lungă

Ca o esarfă de lumină,

Mi le-am ferit să nu ajungă

Vreun strop întunecos de tină.

De-atunci, iubitul meu, îmi vine

De supărare si rusine

Să fug... cu coada-ntre picioare

Prin spatii interplanetare

Si să mă mistui în neant.

Mă duc... Adio ! Salutare !

Să-mi scrii: Uranus, poste restante.