Ridici pleoape mari de neguri grele
Si ochii Tai, lumina, mi-i arati.
O, Doamne si stapan vietii mele,
Sunt ochi, purtand adanc noian de stele,
Sunt ochi de foc, ce-aprind pustietati.
Sunt mari ciorchini de boabe luminoase;
Din ele raze curg in loc de vin.
Sunt ochii Tai ca spadele taioase,
Arzand cu rani adanci si dureroase,
In cearcanele cerului senin.
Caci de-ar pica o lacrima fierbinte
Din jarul lor intunecat si greu,
S-ar prabusi in flacarile sfinte
Pamantul tot si mortii din morminte,
Scantei ,s-ar inalta la Dumnezeu.
Ar fi un singur foc, nemarginire
De flacari albe-n val de valvatai.
Si n-ar mai fi nici trupuri nici simtire:
Ar arde numai focul Tau, Iubire,
Lumina-n lungul vesnicelor cai.
Mai multe de Zorica Latcu
Vezi toate poeziile →Nevrednica sunt, Doamne, milostivirii Tale Si Ti-as cersi iertare, dar nu stiu cum sa--cer; Ci Tu pricepi cuvantul din mute osanale
Miez alb in samburele meu de lut, In mine-ai fost si nu Te-am cunoscut. Sau poate eu eram in Tine-nchisa
Ne-am pomenit in plina primavara: Din cer lumina picura, ca mierea, Coboara peste campuri tamaierea
In tinda mea cu umbre dulci, Stapane, Atatea seri la rand ai poposit, La masa alba m-ai blagoslovit,
Vazut-am azi la templu pe Zeul cel strain. Din ce strafund crescut-a faptura lui de crin? Din ce inaltimi pogoara privirea lui de vis?
Asa te vede duhul meu, Stapana: Te duce Ana, Maica-ta de mana. Cum urci cu pasi marunti pe sfanta scara,