Pacea lumii

E știut de toată lumea

că sub soare și sub stele

animalele pădurii

- pline de veninul urii -

se sfâșie între ele.

Cerbul spune, că'ntr'o vreme,

nu pot ști prin ce mijloc,

reuși precum se spune

să le-adune la un loc.

Ba dorind, cu gânduri bune,

să le mai amestece

a adus printre jivine

si-unele domestice.

Și-adunate astfel, horă,

într'o tainică poiană,

cerbul, nobil în simțire

și cu lacrima în geană,

a luat atunci cuvântul:

- Haideți fraților, fiți nobili,

de la leu și pân'la oaie

dela lupi până la miel,

să uităm de-acum încolo

pe vecie de războaie,

să lăsăm să se sfâșie

numai oamenii'ntre ei.

Vreți? - le spuse cerbu-atuncea

vreau răspunsul tuturor.

- Da! Răspunseră ferice

animalele în cor.

Și făcură astfel roată

la umbra unui platan;

toți semnară pactul păcii

pe o foaie de lipan.

După ce semnară pactul

pleacă toți spre casa lor,

pe sub bolți de fagi și tei:

ursul cu vreo patru miei,

lupul cu vreo două oi,

un biet sarpe cu'n rățoi,

uliul cu'n cintezoi...

Însă n'au ajuns departe

și din bietele-animale,

pân' s'apună soarele,

n'a rămas decât blănița,

fulgii și oscioarele.

Cred că tâlcul celor spuse

îl ghicesc popoarele:

Cine face

așa pace,

sigur o să-i steie capul

unde-i stau picioarele.

(închisoarea Aiud)