Păinjiniș

În plasa gândurilor mele de lumină

Ți-am prins imaginea: o viespe

Subțire-n mijloc, ageră și fină.

O adiere poate s-o desprindă

Din luminosul ei hamac.

Să cadă ca o floare pe fața unui lac,

Să-i tulbure metalica oglindă...

E seară... Plopii înșirați în zare

Se sting departe -

Văpăi de umbră, facle funerare

La căpătâiul zilei moarte...

De ce să-mi stai zadarnic împotrivă?

Rămâi a mea...

O, nu te zbate, dulcea mea captivă, -

Rețeaua fină s-ar cutremura

Și fiecare fir întins prea tare

Mă doare...

Că le-am urzit - păianjen solitar -

Nu din argintul razelor de lună,

Ci din fiorul unui vis bizar

Pe care Noaptea mi-l aduce-n dar

Ca să-l trăim o clipă împreună...