— Iulian Boldeatânărul zeu calcă în picioare roua fragedă a ierbii
mirarea de pe fața lui eternă ca o rază a unui soare viitor
umbletul lui mlădios ce se rostogolește alene în undele timpului
și vocea lui care pipăie depărtările lumii iluminând visele poeților.
zâmbetul lui leneș se răsfrânge
în firul de iarbă în grăuntele de nisip în valul seducător și domol
îmblânzind puterile firii.
nemurirea lui adastă acolo
în friza neterminată
în capitelul cu curbe de marmoră grațios încolăcite
ca o rană vie ca un drum neumblat
ca o veșnicie
netrăită
Mai multe de Iulian Boldea
Vezi toate poeziile →Iulian Boldeape când întorc filele chipului ei pe când îi ascult cu atenție surâsurile unul câte unul pe când adulmec oglinzile ce îi răsfrâng paloarea
Iulian Boldeaenigmatică brumă pe frunzele toamnei culori pustiite și demonii luminii reculeși pe potecile frigului pășim pe îndelete
Iulian Boldeaîn sângele nostru tăcerea curge încetișor în aerul toamnei melodios tăcerea lumii se aude în vertebrele noastre translucide tăcerea susură rar
Iulian Boldeademoni mărunți și sceptici crescuți direct din rădăcinile norilor înroșiți și corăbii asuzitoare în timpanul mărilor necunoscute.