— Iulian Boldeaîn trupul nerușinat al poemului cu limfa și sângele lui înverșunat
cu nervii și mușchii striați cu anatomia lui fragilă
în trupul vinovat al poemului cu oasele lui cu pielea perfidă
cuvintele mute se încolăcesc ca niște șerpi de apă
înțelesurile se destramă zdrențe și petice ale neantului
în trupul poemului agonic
iluminarea vine încet tiptil tiptil
în trupul poemului nerușinat
din cuvinte uimite se naște tăcerea
abia auzită de timpanul nostru neputincios
în trupul nerușinat al poemului
înțelesul e rană și rug
pe care ard domol
miresme culori forme și linii chipurile lumii toate
măști ale nimicului
măști ale uitării
măști ale nespusului...
Mai multe de Iulian Boldea
Vezi toate poeziile →Iulian Boldeape când întorc filele chipului ei pe când îi ascult cu atenție surâsurile unul câte unul pe când adulmec oglinzile ce îi răsfrâng paloarea
Iulian Boldeaenigmatică brumă pe frunzele toamnei culori pustiite și demonii luminii reculeși pe potecile frigului pășim pe îndelete
Iulian Boldeaîn sângele nostru tăcerea curge încetișor în aerul toamnei melodios tăcerea lumii se aude în vertebrele noastre translucide tăcerea susură rar
Iulian Boldeademoni mărunți și sceptici crescuți direct din rădăcinile norilor înroșiți și corăbii asuzitoare în timpanul mărilor necunoscute.