Rapsodii de vară

I

Cine-ar putea să spună

Câți secoli au trecut

De-o lună,

De când nu te-am văzut?...

Salcâmii plini de floare

Se uită lung spre sat,

Și-n soare

Frunzișul legănat

Le-atârnă ca o barbă...

Acolo mi-am găsit

În iarbă

Refugiul favorit.

Acolo, ca-ntr-un templu,

De-atâtea dimineți

Contemplu

O tufă de scaieți.

Pe când departe-n zare,

Mirat ca un copil,

Răsare

Un astru inutil...

II

Iubito, fără tine

Începe-o nouă zi...

Dar cine

Le poate socoti?

Că zilele-n restriște

Se-nalță și apun

Ca niște

Baloane de săpun...

Cu mâinile sub tâmplă

Cum stau așa culcat,

Se-ntâmplă

Un fenomen ciudat:

Privirea mea distrată

Prin negre rămuriști

Mi-arată

Doi ochi adânci și triști

Și-n orice strop de rouă

Văd două brațe, mici

Ca două

Picioare de furnici.

Dar dacă o lăcustă,

Din verdele talaz,

Robustă

Îmi sare pe obraz, -

Din ochii mei dispare

Mirajul interpus,

Pe care

L-am zugrăvit mai sus,

Și-n ochii mei deodată,

Ca-n alte dimineți,

S-arată

O tufă de scaieți...

III

Acum natura-ncepe

Cu tainicul ei glas

Din stepe

Să cânte-ncet pe nas.

Prin ierburile crude,

Sub cerul fără fund,

S-aude

Un bâzâit profund

Și până la amiază

Pământul încropit

Vibrează

Adânc și liniștit.

Sunt gâze și gângănii

Ce sar și fac mereu

Mătănii

Când trec prin dreptul meu,

Și-mpreunându-și zborul,

În ierburi își ascund

Amorul

Multiplu și fecund.

IV

Și-n vremea asta, oare,

Când eu visez mereu

La soare -

Ce face dorul meu?

Iubirea mea nebună,

De-abia trezită-n zori,

Adună

Mănunchiuri mari de flori.

Se-ntreabă - ce să facă?

Și făr-a pregeta,

Ea pleacă

Întins, la casa ta.

Și nici nu bagi de seamă

Cum pasu-i furișat

Cu teamă

S-apropie de pat,

Ci doar treasari deodată

Și parcă-ți pare rău.

Mirată,

Te uiți în jurul tău...

Iar ea-ntr-un suflet vine

Cu părul desfăcut

La mine,

Să-mi spuie ce-a făcut...

Așa, spre zarea largă,

Pe zi de-atâtea ori

Aleargă

Pe drumuri lungi de flori.

V

Târziu, când peste lanuri

Coboară spre câmpii

Noianuri

De umbre argintii;

Când luminosul crainic,

Luceafărul stingher

Și tainic

S-aprinde iar pe cer

Și cu lumina nouă

Sclipește ca un strop

De rouă

Pe vârful unui plop,

Iubirea mea fugară

De-abia s-a liniștit,

Și-afară,

Ca un copul trudit,

Pe-un maldăr de sulfine,

Cu cel din urmă gând

La tine,

Adoarme suspinând.