Romanța de toamnă

De-aș fi-n a tinereții floare,

Când toate zilele sunt bune,

Pe când din inima cu soare

În veci lumina nu apune,

Multe-aș avea în taină-a-ți spune

Ca să devii tu gânditoare.

De-aș fi ce-am fost pe lume-odată,

Privind în față viitorul,

Când mă-ndrăgeam de orice fată

Ce-mi părea soră cu amorul,

Aș deștepta în tine dorul

Cu-a mea cântare înfocată.

Dar nu-s în floarea tinereții,

Și nu-ndrăznesc nimic a-ți zice!

Mergi dar, copilă,-n calea vieții

Întâmpinând zâmbiri amice.

Eu te-oi privi oftând, ferice,

Răpit de farmecul frumuseții.

Și însă de-ai vrea să ai parte...

Dar ce zic? Timpul ne disparte.

Tu ești sosind, eu în plecare,

A ziorilor vie lucire

Nu poate, ah! avea-ntâlnire

Cu-apusul palid ce dispare!