Un oaspe

Strainul, care-aseara a poposit la noi,

L-am ospatat cu paine, cu vin si cu masline.

I-am asternut in graba un pat de frunze moi,

N-am intrebat nici cine-i si nici de unde vine.

Facuse cale lunga, strainul, pana-n sat.

Cu poala hainei mele i-am sters de praf piciorul.

Ulei de levantica pe plete i-am turnat,

Cu vin batran si dulce umplutu-i-am ulciorul.

Era frumos, cu barba ca floarea de alun,

Cu ochii plini de vraja tariilor albastre.

Eu mi-am adus aminte de veacul cel strabun;

Oare vreun zeu sa sada pe prispa casei noastre?

El mi-a vorbit, dar nu stiu, surioara, ce mi-a spus.

Ca rodia de dulce-i pe buza lui cuvantul,

Ca murmurul de ape, ca freamatul de sus

Din pomi cu floarea alba, cand ii adie vantul.

Spunea despre iubirea cea fara de pacat,

De-o patima, curata ca flacara de soare,

Despre o jertfa sfanta pe-altarul nepatat,

Spunea despre durerea de-a pururi roditoare.

Si mi-a patruns in suflet si chipul lui cel drag,

Si vraja nesfarsita din vorba lui domoala;

In linistea de seara torceam fuioru-n prag.

Si lacrimi mari cazura din ochii mei in poala.

Strainul, care-aseara a poposit la noi,

Mi-a tulburat odihna cu sete negraita.

Am stat o noapte-ntreaga amandoi.

Dar el nu-ntinse mana spre floarea daruita.

Cu dragoste de frate mi-a multumit, in zori,

Cand a plecat + strainul + pe drumul ud de roua.

Si mi-au ramas in urma, ca mirosul de flori,

Cuvintele lui stranii si blande: +Pace voua+.

L-am urmarit in zare, cu gene arse-n plans,

Privind lumina alba cum ii juca in plete

Si asternutu-i moale cu dor in pumni l-am strans,

Lasand mireasma calda de frunze sa ma-mbete.