Mai vii si astazi? Mila iar Te poarta,
De sus, spre staulul din Bethleem?
Din lume n-ai cules destul blestem?
Iubirea Ta nici astazi nu e moarta?
Spre duhuri vii, cu ingeri de lumina,
Spre inimi vii cu stralucit alai,
Si-n iesle nu e nici un fir de pai,
E numai piatra goala, numai tina.
In tainite de inimi nu e pace,
Si frig ca-n duhuri nici in pesteri nu-i.
Noi n-avem, Doamne, piei de oaie-n cui
Si scutece noi n-avem din ce-Ti face.
Tu vii...Pogori in noi ca-ntr-o pustie.
Te-mpiedici in nisip din loc in loc,
Dar nu gasesti nici apa-n noi, nici foc,
Nici albe dobitoace ca sa-Ti fie
Tovarasi buni in drumuri tainuite
Si nici ciobani cu gluga de blandeti.
In noaptea noastra fara dimineti
Nu sunt carari de raze prafuite.
Nu si-ar gasi in noi, ca sa-i indrepte,
Nici magii steaua lor cu lung fuior,
Arhanghelii, venind din cerul lor,
Ar ingheta pe nevazute trepte.
Ci, Doamne-al meu, au dragostea putea-va
Sa dea viata golului din noi?
Astept...In duh sunt ganduri cu noroi
Si moartea-si vantura in inimi pleava.
Mai multe de Zorica Latcu
Vezi toate poeziile →Nevrednica sunt, Doamne, milostivirii Tale Si Ti-as cersi iertare, dar nu stiu cum sa--cer; Ci Tu pricepi cuvantul din mute osanale
Miez alb in samburele meu de lut, In mine-ai fost si nu Te-am cunoscut. Sau poate eu eram in Tine-nchisa
Ne-am pomenit in plina primavara: Din cer lumina picura, ca mierea, Coboara peste campuri tamaierea
In tinda mea cu umbre dulci, Stapane, Atatea seri la rand ai poposit, La masa alba m-ai blagoslovit,
Vazut-am azi la templu pe Zeul cel strain. Din ce strafund crescut-a faptura lui de crin? Din ce inaltimi pogoara privirea lui de vis?
Asa te vede duhul meu, Stapana: Te duce Ana, Maica-ta de mana. Cum urci cu pasi marunti pe sfanta scara,