Si-mi zise Domnul: Eu sunt frumusete;
In Mine-i cald salas de primaveri;
La Mine zorile sunt fara de seri,
Si duhul infloreste-n mii de fete.
Psaltirea negraitei invieri
Din glasul Meu se toarce cu mandrete,
La Mine arde patima-n blandete
Si canta desfatarea din dureri.
Am tainice isvoare de culori,
Am sopot plin de dulce glasuire.
Si Eu revars din vesnice comori,
Peste alesi puteri de plazmuire,
Si-i fac sa-mi fie asemanatori
In duh, prin arzatoarea lor iubire...
Mai multe de Zorica Latcu
Vezi toate poeziile →Nevrednica sunt, Doamne, milostivirii Tale Si Ti-as cersi iertare, dar nu stiu cum sa--cer; Ci Tu pricepi cuvantul din mute osanale
Miez alb in samburele meu de lut, In mine-ai fost si nu Te-am cunoscut. Sau poate eu eram in Tine-nchisa
Ne-am pomenit in plina primavara: Din cer lumina picura, ca mierea, Coboara peste campuri tamaierea
In tinda mea cu umbre dulci, Stapane, Atatea seri la rand ai poposit, La masa alba m-ai blagoslovit,
Vazut-am azi la templu pe Zeul cel strain. Din ce strafund crescut-a faptura lui de crin? Din ce inaltimi pogoara privirea lui de vis?
Asa te vede duhul meu, Stapana: Te duce Ana, Maica-ta de mana. Cum urci cu pasi marunti pe sfanta scara,