Blesteme

Prin undele holdei și câmpi de cucută,

Fugarii-au ajuns în pustie

La ceasul când luna-n zabranice, mută,

Intră ca un taur cu cornu-n stihie,

Și gândul meu gândul acestora-l știe:

In împărăție de bezna și lut să se facă

Grădina bogată și ogada saracă.

Cetatea să cada-n nămol,

Păzită de spini și de gol.

Usca-s-ar izvoarele toate și marea,

Și stinge-s-ar soarele ca lumânarea.

Topească-se zarea ca scrumul.

Funingini, cenușă, s-a acopere drumul,

Să nu mai dea ploaie, și vântul

Să zacă-mbrâncit cu pământul.

Subolii și viermii să treacă pribegi

Prin stârvuri de glorii întregi.

Sa fete în purpură șorecii sute.

Gânganii și molii necunoscute

Să-și facă-n tezaur cuibare,

Sătule de aur și mărgăritare.

Pe strunele de la viori și ghitare

Să-ntinză păianjeni corzi necântătoare.

Întâi, însă, viața, bolind de durată,

Să nu înceteze deodată,

Și chinul să-nceapă cu-ncetul.

Să usture aerul greu, ca oțelul.

Să șchiopete ziua ca luntrea dogită,

Să-ntârzie ora în timp să se-nghită,

Și, nemarginită, secundă

Să-și trecă prin suflet, gigantica, undă:

Pe sârma tăioasa-a veciei, în scame

Și rumegătură să vi se destrame.

Gâtlejul, fierbinte de sete,

Să cate scuipat să se-mbete,

Și limba umflată-ntre buze

Să lingă lumina și ea să refuze,

Si-n vreme ce apă din seșuri se strânge,

Să soarbă-n mocirla copitelor sânge.

Și strugurii viei storși cu mușcătură

Să lase in gură coptură.

Coboară-se cerul, furtuni de alice

În câmp să v-alunge cu stelele-n bice.

Despice-se piatra în colți mici de cremeni,

Vârtej urmărindu-i pe semeni.

Odihna cerându-i, pământul să-ntepe

Ivindu-se șerpii când somnul începe.