Cățel emigrant

Pe șosea, l-am văzut, hăituit de mașini,

A fugit spre-a uita sărăcia din sat,

Pe-un asfalt unde-ai lui sunt așa de puțini

Și-i vacarm, de te poți sătura de urlat.

Cei bogați s-au oprit să mănânce-n păduri

Și mâncau elegant cu tacâmul frumos,

L-au văzut și pe el, i-au privit ochii puri

Și i-au dat generos niște pâine și-un os.

Într-o zi, când trecea dintr-un loc în alt loc,

L-a lovit cineva ce grăbea către scop,

Carnea lui de bărbat a simțit că ia foc

Și s-a tras din șosea plin de sânge și șchiop.

Tot ce-avea a pierdut, nu mai simte nimic,

Ar mușca disperat porțiuni de șosea,

Dac-ar ști unde e satul lui trist și mic

Ar pleca spre-un cioban ce-l mințea și-l bătea.

Trepied aberant, de cățel emigrant,

Și lătrat pervertit la șosele cu fum

Ar pleca înapoi, s-ar topi în neant

Și-ar mai vrea doar atât, pacea-ntâiului drum.

Pe șosea sunt, acum, câini mai ageri și noi,

Mai mâncând ce găsesc, fără apă un strop,

Numai el, neaflând nici un drum înapoi,

A ajuns trei perechi de mănuși într-un shop.

Dacă, totuși, va fi vreun lătrat pe pământ

Pentru câini viața-n veci va fi aspră și grea,

Câine șchiop eu te plâng că spinarea ți-au frânt

Dar de ce ai fugit să cerșești pe șosea.