Pacient la final de veac

Și află, doctore, c-aici mă doare,

Acolo unde geme-un colț de țară,

Acolo unde plînge fiecare

Ca națiunea noastră să nu moară.

Iar dacă e de completat o fișă,

Te rog, permite-mi să o scriu cu sînge,

Începătura bolii este grijă,

Am tricolorul ciuruit pe sînge.

Farmacopeea stă să se răstoarne

Asupra mea cu toate ale sale,

Dar eu port rana veacului în carne

Și am în splină țărăneasca jale.

Tăiați-mă de-a lungul și de-a latul

Și dumneata și ceilalți doctori, încă,

Apoi să-mi iscăliți certificatul

Că nu știți boala care mă mănîncă.

O, doamne, cum vă înșelați cu toții

Mi-e capul greu de fiecare veste

Și nici un minister al sănătății

De folosință, astăzi, nu-mi mai este.

Sînt numai un creion care își scrie

Problema țării lui, încă o dată,

Și-și copiază pe curat, tîrzie,

Această dulce țară zbuciumată.

Deci, doctore, acestea se întîmplă,

Acestea să le afle telegraful

Mă trage mîlul veacului de tîmplă

Din care nu vreau să se-aleagă praful.

Mai am în mine bucurie multă,

Mai am în mine dorul de-a vă spune

Că nu doar voi, ci alții mă ascultă,

Să vadă dacă am cuvinte bune.

De nici de sanatoriu nu m-apropii

Că n-aveți voi rezervă pentru mine

Eu sînt bolnav de soarta Europei

Și Pacea doarme-n inimă la mine.

Încolo, cîte-o tuse, cîte-o gripă,

Dureri de șale, șoc de șapte arte,

Artrită la picior și la aripă

Și, mai ales, în tot, un pic de moarte.

1983