Dor de Cluj

Sfios vin la tine ca-n templul Ardealului,

Eu, fiu de țărani din fierbintele sud,

Și Clujul e, tot, hohotire de clopote,

Și pașii lui Blaga pe străzi se aud.

Ca Iancu aș vrea pe suișul Feleacului

Să cad furtunos peste Cluj ca un cal,

Dar astăzi e liniște dulce în inima

Prea mult patimitului nostru Ardeal.

Același e Clujul, aceiași sunt oamenii,

Mereu născători și mereu muritori,

Dar și de-aș avea tot o singură naștere

Aici aș muri de o mie de ori.

Mereu către dealul ciudat al Feleacului

Atras mi-a fost neamul bătrân de oltean,

Aici învățară ai mei, toate rudele,

Dumitru și Ana și Tina și Ioan.

Când noaptea se lasă tresar amintirile

Și trec literați spre un magic castel,

Ce seamănă Clujul în noapte cu creierul,

Un creier cu gânduri aprinse în el.

Și ce n-a fost voie, și clipele libere,

Și ce-i mulțumire, și ce e reproș

Se-adună nostalgic la cumpana nopților

Când Blaga își murmură pașii sfioși.

El trece spre moarte, în marea lui trecere

Și e printre noi și din nou printre duși,

Sfios într-un Cluj ca în templul Ardealului,

Ce dor mi-e de Blaga, ce dor mi-e de Cluj.

Roș-galben-albastre sunt razele Clujului,

Furtuna din veac mai de preț le făcu,

Bătrâni înțelepți poartă grija grădinilor,

Cei tineri pe piept au insigne cu "U".

Atât de senin se transcriu tragediile,

Legendele iartă momentul cel crud,

Ce simplu cântăm: "Blaga-i mut ca o lebădă"

Și pașii lui Blaga prin Cluj se aud.