Din toate drepturile lumii
Pe unul singur nu-l cedez,
E strategia mea intimă
Și este singurul meu crez.
Nu-l dau chiar dacă vin la mine
Toate statuile călări,
E dreptul meu la îndoială
Și de a pune întrebări.
Nu l-a epuizat nici Hamlet,
Deși l-a folosit de-ajuns,
Cred în puterea întrebării
Chiar dacă nu-i găsesc răspuns.
Ea mi-e religie în viață,
Cu ea termin, cu ea încep,
Eu , simplu cetățean al lumii,
Măcar atât mai am: întreb.
Cu pumnii strânși în fața morții
La fel copiii mi-i cultiv,
Ca neamul omenesc de-a pururi
Să fie interogativ.
Mai multe de Adrian Păunescu
Vezi toate poeziile →Trăiesc aici, dar mă simt că sunt departe, Din ce în ce mai singur și mai trist, Nici nu mai știu cât pot să rezist,
Citește mai multLa colțul străzii e un cerșetor Cu mâna-ntinsă, către-o altă lume Decât aceea unde, fără nume,
Citește mai multAmerica nu se dezminte. Ea, tocmai în aceste zile, Ne mai trimite-un președinte,
Citește mai multCând v-am rugat să-i ocrotim, Când v-am rugat a nu-i uita, N-ați auzit și mi-ați răspuns
Citește mai mult