Furtuna

Nimeni n-a rămas în stradă.

Norii negri vin grămadă.

Zboară frunzele uscate

În văzduh împrăștiate

Și salcâmii stau să cadă:

Bate vântul, bate...

A ieșit de la răscruce

O femeie care duce

Un copil de mână... Sună

Porți izbite de furtună

Și femeia face cruce:

Fulgeră și tună.

Dar a norilor năframă

Se sfâșie... Biata mamă,

Cu puterile scăzute,

Vrea copilul să-și ajute

Și cu glas pierdut îl cheamă:

- Hai cu mama, iute!

L-a luat acum în brațe.

Ploaia o izbește-n față.

Bolta parcă-i spartă-n două...

Cu mânuțele-amândouă

El de gâtul ei s-agață:

- Plouă, mamă, plouă!