Ripostă

Unui gazetar care cerea să fiu spânzurat

Vrei să mă spânzuri, vasăzică?...

Când te-am citit, în adevăr,

Îți dau cuvântul că de frică

Mi s-a zbârlit un fir de păr!

Cum? Ți-a venit așa, deodată,

Netam-nesam?

Păreai un om cu judecată -

La asta nu mă așteptam.

Te-ai supărat și-ți pare rău

Că-s încă viu?

Păcat că ești de la Tazlău,

Păcat că trebuie să-ți scriu!

Dar asta-i datoria mea:

Să dau cu zacherlină-n proști.

Talent avem - o recunoști.

Atunci, păzea!

Păzea, să nu dai de rușine,

Să nu te strâng într-un sonet.

Să nu te spânzur eu pe tine

De-un epitet!

Păzea, că muza mi-i fecundă

Și când te-oi prinde nu te scap:

Cu șapte rime pe secundă

Îți dau la cap!

Păzea, să nu te-aștern pe-o filă

Și-n roca unui vers masiv

Să te-ncrustez definitiv

Ca pe-o fosilă!

Păzea, să nu-ți înfig în coastă

O epigramă ca un cui.

Să-ți sparg în cap o odă proastă,

Să faci cucui!

Să nu-ți arunc în ochi o stanță

Cu versuri mici,

Să nu te ard de la distanță

C-un hexametru ca un bici!

Și-apoi, în hazul galeriei,

C-un vers subțire ca un ac,

Pe frontispiciul Veșniciei

Să te fixez ca pe-un gândac!