In trup curat de Maica nenuntita,
Crescu sfant trupul Tau din har ceresc,
Precum din ploaie si din raze cresc
Manoase spice-n tarina rodita.
Si, ca un bob de grau dumnezeiesc,
Te-ai macinat in ura cea cumplita
Si-ai harazit fiinta Ta zdrobita,
Acelor multi, cari vesnic flamanzesc.
Smeriti, cu slabe maini nesatioase,
In ruga lor din veci Te-au asteptat,
Cersind mereu farame luminoase.
Cu sange si cu lacrimi framantat,
In focul drgostei Te-ai copt, Hristoase,
Si spre viata vesnica Te-ai dat.
Mai multe de Zorica Latcu
Vezi toate poeziile →Nevrednica sunt, Doamne, milostivirii Tale Si Ti-as cersi iertare, dar nu stiu cum sa--cer; Ci Tu pricepi cuvantul din mute osanale
Miez alb in samburele meu de lut, In mine-ai fost si nu Te-am cunoscut. Sau poate eu eram in Tine-nchisa
Ne-am pomenit in plina primavara: Din cer lumina picura, ca mierea, Coboara peste campuri tamaierea
In tinda mea cu umbre dulci, Stapane, Atatea seri la rand ai poposit, La masa alba m-ai blagoslovit,
Vazut-am azi la templu pe Zeul cel strain. Din ce strafund crescut-a faptura lui de crin? Din ce inaltimi pogoara privirea lui de vis?
Asa te vede duhul meu, Stapana: Te duce Ana, Maica-ta de mana. Cum urci cu pasi marunti pe sfanta scara,