Poemul

pe când întorc filele chipului ei pe când îi ascult cu atenție surâsurile unul câte unul pe când adulmec oglinzile ce îi răsfrâng paloarea

enigmatică brumă pe frunzele toamnei culori pustiite și demonii luminii reculeși pe potecile frigului pășim pe îndelete

în sângele nostru tăcerea curge încetișor în aerul toamnei melodios tăcerea lumii se aude în vertebrele noastre translucide tăcerea susură rar

demoni mărunți și sceptici crescuți direct din rădăcinile norilor înroșiți și corăbii asuzitoare în timpanul mărilor necunoscute.

lângă cărțile mele în dezordine destinul acesta derizoriu

florile copacilor surâd tainic în roua dimineții.