Răpire

Mergeam prin intunerec, undeva.

Faclie-aveam, gatita dinadins;

Dar iata ca din umbra mi-o a stins

Si m-a luat de mana Cineva.

N-am intrebat nimic. Paseam arar

Si-asa-mi parea cararea de fierbinte,

Ca tainic gandul staruia in minte:

Sa nu-mi atarne haina jos in jar.

Simteam dogoarea flacarei in jur

Si ma uimeam ca nu-i vedeam lucirea.

Mergand, stiam ca las in urma firea

Si-am inceput sa vad, ca printr-un ciur.

Cuvinte, cum nu pot sa prind in voi,

Simtirea mea, in voi ca sa ramana?

Mergeam prin flacari negre, mana-n mana,

Topiti in vesnicie, amandoi.

Si-atat era de dulce acest mers,

Incat as fi dorit ca niciodata

Sa nu atingem tinta-ndepartata.

Dar bezna-n jur s-a sfasiat, s-a sters.

N-am cunoscut pe Cel ce ma ducea,

Si nici n-am vrut. Lumina se marise,

Paseam prin alb, vecia-ncaruntise

Si flacara din juru-mi stralucea.

Cu ochii beti de albul mult, catam

Sa vad un chip: o umbra sau o raza.

Ci ochi-mi n-au avut nimic sa vaza,

Decat lumina alba. Inotam

In valuri de lumina, undeva.

Si n-am stiut ca asta e iubire,

Sa treci din bezna in nemarginire,

Cu mana stransa-n mainile Cuiva.

Cand ne-am oprit, s-a-ntors privirea mea

Spre Cel ce ma dusese. Si uimita,

Am cunoscut lumina nesfarsita,

Ca toata, valuri, de la El venea.