Tu

Pe ce Te-am cunoscut? Nu Te-am vazut

Si nu Te-am auzit; dar am stiut

Ca Tu erai Acela... N-am simtit

Nici falfairea hainei; neclintit

Era in casa totul si inecat

In bezna, cand deodata s-a miscat

Ceva, dar n-am stiut: in mine fu

Miscare, sau in juru-mi. Stiu ca Tu

Ai fost Acela. Nu, n-ai stralucit

In slava mare, nici nu Te-ai ivit

Sa-mi dai sa-ti pipai urmele de cuiu.

Dar Te-am simtit si n-as putea sa spuiu,

Cum ai venit si iarasi, cum Te-ai dus.

Simteam ca o putere de nespus

Ma-nvaluie, rapindu-mi suflul tot

Al vietii in varteju-i. Cum nu pot

Sa scriu, pe ce Te-am cunoscut? Orbit,

Tot sufletul imi tace ca un schit...

Pe ce cunosti ca-i zi, chiar de nu vezi,

Si stii ca-i noapte, chiar daca veghezi?

Putea-voi sa gasesc vreun de-al Tau,

Cand gandul, ametit, se pierde-n hau,

Si-n minte-abia de pot sa-l mai cuprind?

Ce punte pana la Tine voi sa-ntind,

Pe care Tu sa vii, senin in jos?

Eu te-am simtit asa de luminos

Ca n-am putut sa vad. O vreme-am stat

Cu ochii-nchisi ca moarta. Nemiscat

Ai stat si Tu in mine, undeva,

Si eu in Tine. Dragostea era

Aceasta neclintire? Nu mai stiu...

Dar mi se pare lumea un pustiu

Si ziua, intuneric nesfarsit,

De cand in noapte, Doamne, Te-am simtit,

Atat de-aproape. Dragostea era?

Stateam pierduta-n Tine, undeva,

Invaluita cald in Dumnezeu ...

Si Tu erai in mine, Doamne-al meu!