Râvnind mereu cerul

Cobor panta sacră a cerboaicei,

Spre rostogolirea râului

Părăsind piscul însingurat

Lăsându-l pradă trăznetului

Fulgerului

Cobor cu gândul întoarcerii

Jinduind, venind mereu după cer

Și crucea păsării vii

Ce-mi puse pecetea zborului

La mari înălțimi.

Pe cărarea cerboaicei, în străluciea spectrală a văzduhului

Vreau să mă întorc

Depărtându-mi brațele

Cruce devenind, îmbrățișare,

Pregătită de înălțare, de zbor...

Brațele, mâinile, aripile

Râvnind mereucerul.

Urc

În o

culta chemare