Rostește-mă

Înveșmântată ca o vestala

Învăluită în speranță

Sunt tot acolo, unde m-ai lasat

Aștept ca o statuie

Să-ți văd pasul încolțit lângă trepte

Fulgerele vremii, ninsorile mele dragi

Te aduc nălucă sub aceeași copaci

Aerul se tulbură, clipa lovită

Aduce zvon de îmbrațișare. Aș zbura...

-strigă-mă! Ți-am spus; și a răsărit

curcubeul lângă suflarea amiezii

Tăcerea devenise o dungă subțire

printre armonii jefuite de cântec

Când ești departe

Rostește-mă încet, tandru

cu numele meu întreg de zidire

Cheamă-mă să te aud!

și ai să vezi cum o petală

Îți va mângâia umărul.

Deasupra

Sufletul meu ca un vis plutitor te atinge

Când amurgul ți-aleargă rătăcirile

Ducându-te lângă privighetori

Departe, în jurul pământului, între neliniști

Rostește-mă cu inima uneori!