— Maria-Eugenia OlaruUmblă luna pe străzi.
Surâsul alb mușcă din trecut
ca o garoafă albă întunerecul nopții.
Amintirile toate dor.
Aparentă liniștea dincolo de ziduri
și doar în zborul Luminii uitarea
ca o flacără tăcerii.
Rădăcini ale dăinuirii,
dureros rodul luminii
printre genunile pereților
lumește pictați...
Suspendați în plase colorate
fluturii dansează incertitudini.
Dumnezeul marii singurătăți
umblă mângâind prin cetate
și susură, cântă izvorul
Iubirii revărsate în toate!
Mai multe de Maria-Eugenia Olaru
Vezi toate poeziile →Maria-Eugenia OlaruTrecut-am prin vremuri înfiorați și tăcând pe strada cu Frica. Și piciorul ei, ostenit, izbitor înainte-napoi,
Maria-Eugenia OlaruPe calea aceasta numită Cuvânt eu merg cu capul plecat, și parul în vânt. Sunt pâinea cu sare și albul ștergar
Maria-Eugenia OlaruCât orașul Lacrima pruncilor făgăduiți tristeții. Înfrățiți în pîntecele mamelor,
Maria-Eugenia OlaruAtât de umil aerul memorând îmbrățișările lumii... Între un fir de iarbă și un fir de nisip
Maria-Eugenia OlaruCînd pâinea durerii o frîngi printre lacrimi oftând și cîntând bătrânele datini, ce zidesc dinlăuntruri iubirilor noi
Maria-Eugenia OlaruDimineața, în straie de Duminică, Îngerul șterge lacrimile din ferestre. Leagănul cerului albastru de fluturii nopții.