— George TopârceanuLiniște. Căldură. Soare.
Sălciile plângătoare
Stau în aer, dormitând.
Un vițel în râu s-adapă
Și-o femeie, lângă apă,
Spală rufele, cântând.
Și din vale abia vine
Murmur slab, ca de albine,
Somnoros și uniform:
Râul, strălucind în soare,
Ceartă sălciile, care
Toată ziulica dorm.
Sub o salcie bătrână
Și cu-o carte groasă-n mână
Care-mi ține de urât,
M-am culcat în fân pe spate, -
Somnul lin, pe nechemate,
A venit numaidecât.
Cântec, murmur, adiere
De zefir în frunze piere
Și rămâne doar un glas
Care umple valea-ngustă.
. . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . .
Ia te uită, o lăcustă
Mi-a sărit tocmai pe nas!
Mai multe de George Topârceanu
Vezi toate poeziile →
George Topârceanu(Tudor Arghezi) Usure, prin lesia diminetii, La ceasul cînd se iscă precupetii,
George Topârceanu(A. Mirea) Regret că mă-ntrerupi din cale Cu interview-ul dumitale.
George Topârceanu(Alfred de Musset) Muza Ridică-te, poete ! Ia-ti lira si suspină.
George Topârceanu(Dimitrie Bolintineanu) Ostile păgîne pasă la hotare. Mihai-Vodă sade la o masă mare.
George TopârceanuCin' s-a fript cu ciorbă... Fratele nevestei unui negustor A venit odată pe la casa lor,