Vasile Voiculescu

Mă lupt să scap iubirea de pătimașul trup, Să n-o mai sorb cu ochii, să n-o mai mușc cu gura, Din lațu-mpreunării sălbatice s-o rup,

Vasile Voiculescu

Nu-ți spun nici un adio cum n-ai mai exista... Rămâi doar coaja celei pe care-o iau cu mine... Ți-am supt adânc esența și te-am golit de tine...

Vasile Voiculescu

Vrei să te smulgi din mine? Smulgându-mi ochii poate... Și nici atunci... De-a pururi stai dincolo de ei, În tot ce este-n mine duh de eternitate,

Vasile Voiculescu

Mereu cerșim vieții ani mai mulți, așa-s neștire, Ne răzvrătim, ne plângem de pierderea noastră, Și încă nu-nțelegem că fără de iubire

Vasile Voiculescu

Te mistuie iubirea? Credeai că-i o păpușă, Să-ți faci un joc cu toane, ca în copilărie. Când ea-ți cerea o fire de salamandră vie,

Vasile Voiculescu

Din clarul miez al vârstei râd tinereții tale, Trufașa-ți frumusețe în față o privesc Și ochilor tăi, aștri tulburători de cale,

Vasile Voiculescu

Tu care smulgi țiparii din nămolurile noastre Și împinși de un fără de împotrivire alean Îi întorci peste orice stavile și dezastre

Vasile Voiculescu

Trec vremile... ca niște ape Și fața lumilor o spală... Se luptă sufletul să scape

Vasile Voiculescu

Știu, fără ca s-o pricep, Treimea Și pe Ea viața îmi așez, Cum îmi cred, cu toată adâncimea,

Vasile Voiculescu

Sunt culmi înfricoșate în sufletele noastre, Dar nimeni nu le suie și nimeni nu le-atinge, Deasupra, peste neguri, furtună și dezastre

Vasile Voiculescu

Știu de ce ești albă și nepăsătoare ... Carnea ta e suflet înghețat; de ger, Aburii stau încă și ninsoare

Vasile Voiculescu

Stă sufletul fără iubire, ca o fântână părăsită, C-un pic de apă-n fund, sălcie, sub năruirea de pereți ... Stă-n marginea de drum fântâna netrebnică și oropsită,