— Maria-Eugenia OlaruBogată mult eram în sărăcie,
Căci nestatornică de-i slava lumii
și norocirea schimbătoare,
deasupra-I Inima cea mare
ce pentru noi, din îndurare,
vândut S-a dat, și lumii prins,
și judecat, și răstignit,
de marea-I Dragoste cuprins,
ne-a înălțat prin firea Sa
durerea și-umilința să putem ierta.
De-i adîncită-n sinea ei durerea,
Lumina de-i pe chip răsfrântă,
Va fi doar taină lacrima ascunsă
și mângâierea jertfei din Iubire sfântă.
Căci din surâs iertarea de-nflorește
E mult mai blândă-n sinea ei Iubirea,
în liniște și alinare tandră stă zidirea,
și-i mângâiere tainică-n adânc rostirea.
12.09.2000
Mai multe de Maria-Eugenia Olaru
Vezi toate poeziile →Maria-Eugenia OlaruTrecut-am prin vremuri înfiorați și tăcând pe strada cu Frica. Și piciorul ei, ostenit, izbitor înainte-napoi,
Maria-Eugenia OlaruPe calea aceasta numită Cuvânt eu merg cu capul plecat, și parul în vânt. Sunt pâinea cu sare și albul ștergar
Maria-Eugenia OlaruCât orașul Lacrima pruncilor făgăduiți tristeții. Înfrățiți în pîntecele mamelor,
Maria-Eugenia OlaruAtât de umil aerul memorând îmbrățișările lumii... Între un fir de iarbă și un fir de nisip
Maria-Eugenia OlaruCînd pâinea durerii o frîngi printre lacrimi oftând și cîntând bătrânele datini, ce zidesc dinlăuntruri iubirilor noi
Maria-Eugenia OlaruDimineața, în straie de Duminică, Îngerul șterge lacrimile din ferestre. Leagănul cerului albastru de fluturii nopții.