— Maria-Eugenia OlaruAcoperâmântul Iubirii, mai lat decât norul,
La mijloc de lume adastă
spaima,
durerea
și dorul.
Sunt singură de tine Doamne
și cerurile toate-s cu mine.
Străină de lume, și ostenit de ea imi este piciorul.
Mă doare adevărul meu,
iar adevărul lumii mă omoară,
La tine mi-e nădejdea-n astă seară!
La concertul vieții mele biserica era plină de stele
Dar dintre toate in inima mea doar Chipul Tău odihnea.
In brațe strâns Tu mă țineai
despre Iubire și despre Rai incet povesteai.
Ei pregăteau o nouă-ți vânzare și chipului meu - indurare.
Copacul Vieții in nou strai, și printre frunzele de rai
Ca un suspin intâia carte blând mă-nvăța
Cărarea scrisă-n a mea stea.
"Adevărat vă spun vouă că nimeni nu va cunoaște Viața
până nu va cunoaște Moartea."
Printre surâsuri de paiață și printre hainele de seară
Plângea tăcut o lăcrămioară.
Mai multe de Maria-Eugenia Olaru
Vezi toate poeziile →Maria-Eugenia OlaruTrecut-am prin vremuri înfiorați și tăcând pe strada cu Frica. Și piciorul ei, ostenit, izbitor înainte-napoi,
Maria-Eugenia OlaruPe calea aceasta numită Cuvânt eu merg cu capul plecat, și parul în vânt. Sunt pâinea cu sare și albul ștergar
Maria-Eugenia OlaruCât orașul Lacrima pruncilor făgăduiți tristeții. Înfrățiți în pîntecele mamelor,
Maria-Eugenia OlaruAtât de umil aerul memorând îmbrățișările lumii... Între un fir de iarbă și un fir de nisip
Maria-Eugenia OlaruCînd pâinea durerii o frîngi printre lacrimi oftând și cîntând bătrânele datini, ce zidesc dinlăuntruri iubirilor noi
Maria-Eugenia OlaruDimineața, în straie de Duminică, Îngerul șterge lacrimile din ferestre. Leagănul cerului albastru de fluturii nopții.