Mintea mea obosită
nu e mai proastă
decât mintea voastră odihnită,
hai să gândim împreună,
hai gândiți și voi,
încordați-vă mințile odihnite
și produceți gânduri.
Ce cânt acele broboane de sudoare
de pe frunțile voastre?
Străduiți-vă,
concentrați-vă,
gândiți-vă,
aveți mințile odihnite,
dormiți de 2.000.000 de ani,
ați avut scutire,
ați avut permisie,
ați avut concediu mental,
ce dracu!
Vă depășește în viteză broasca țestoasă,
melcul, de-a cărui trecere
vă țiuie urechile,
e un melc mort,
ariciul v-apare ca un ideal imposibil,
vă mișcați ca prin corpuri solide,
ca prin undelemn înghețat
ca prin ochi de sticlă,
ce dracu!
Gândiți,
nu mai amânați aceasta,
gândiți, ar fi trist pentru voi
și vați fi pus mintea la uscat
pe gardurile în care închideți,
cu depline sentimente
de posesiune și protecție,
mintea mea obosită.
10 noiembrie 1983
Mai multe de Adrian Păunescu
Vezi toate poeziile →Trăiesc aici, dar mă simt că sunt departe, Din ce în ce mai singur și mai trist, Nici nu mai știu cât pot să rezist,
Citește mai multLa colțul străzii e un cerșetor Cu mâna-ntinsă, către-o altă lume Decât aceea unde, fără nume,
Citește mai multAmerica nu se dezminte. Ea, tocmai în aceste zile, Ne mai trimite-un președinte,
Citește mai multCând v-am rugat să-i ocrotim, Când v-am rugat a nu-i uita, N-ați auzit și mi-ați răspuns
Citește mai mult