Dimitrie BolintineanuȚară dulce și frumoasă, Tu, ce-ai fost gloria mea, Eu mă duc, fii sănătoasă!
Dimitrie BolintineanuFost-a când în noapte aurora luce, Când se luptă omul cu adâncu-i chin, Pe atunci când somnul, mincinos și dulce,
Dimitrie BolintineanuAstfel cum se-nclină crinul Fără viață și color, Când un vierme-i roade sânul
Dimitrie BolintineanuSeara răspândește umbrele-i ușoare. Și melancolia trece gânditoare. Dar Ștefan cel Mare, rătăcit prin văi,
Dimitrie BolintineanuPorumbiță întristată! Eu ca tine sunt străin, Și-ntr-o țară depărtată
Dimitrie BolintineanuȘtefan, domnul țării, pe cei mai mari unește La Suceava veche și-astfel le vorbește: - "Fiul meu cel june! Voi, români doriți!
Dimitrie BolintineanuNoaptea-i furtunoasă, și superbul domn În deșert mai cheamă fugătorul somn: O gândire mare sufletu-i îmbată;
Dimitrie BolintineanuI Pe o stâncă neagră, într-un vechi castel, Unde cură-n poale un râu mititel,
Dimitrie BolintineanuSub un chip de înger, într-un vis ferice, Domnului Vasile gândul rău îi zice: - "Monastirea Putna, ăst locaș plăcut,
Dimitrie BolintineanuPe câmpia Turzii, pe un verde plai, Tabără oștirea marelui Mihai. Acolo, în cortu-i, domnul se gândește:
Dimitrie BolintineanuArmia maghiară țara a-nvelit; Soarele văzând-o, a îngălbenit. Dar bătrânul Mircea nu se înspăimântă: